Nu văd buruieni | Silvia Moldovan @Sepale | BIOHAZARD
Calea Urseni, Timișoara (adăpostul de păsări SEPALE)
22 sep 2020
Interval orar:
17.30 – 22.00
Evenimentul “Nu văd buruieni” al artistei Silvia Moldovan este a treia activare din cadrul proiectului BIOHAZARD, capitol introductiv al ANTHROPOCENE: New Species, organizat de galeria de artă contemporană META Spațiu.
Acțiunea artistică, ce se va desfășura la adăpostul de păsări SEPALE înființat de Silvia, propune participanților contactul direct cu un loc, o situație și o atitudine care definesc practica sa artistică.
Suprapunerea până la anularea delimitărilor / integrarea proiectului social în cel vizual imprimă o stare și un ritm aparte fotografiilor și filmelor sale, care se lecturează la fel cum se realizează, fiind filtrate doar de exercițiul parcurgerii în timp real al experienței care se plasează mereu înăuntrul fenomenului – poziția artistei este constant aceea de participant direct, niciodată de observator.
Exercițiul de contemplare imersivă propus în cadrul evenimentului oferă o privire asupra chiar modului său specific de relaționare cu mediul care se constituie ca sursă și motivație pentru lucrările sale. Un parcurs existențial și artistic ca al Silviei Moldovan este exemplul perfect de atitudine integrativă care se articulează și se justifică tocmai prin faptul că nici una dintre direcții nu se plasează în opoziție sau în exterior față de cealaltă, iar în contextul actual, în care discuția se poartă – de cele mai multe ori steril – în jurul conceptelor de sustenabilitate, coexistență și echilibru, este probabil unul dintre puținele modele în mod autentic viabile.
BIOHAZARD, proiect al galeriei de artă contemporană META Spațiu, este un prim exercițiu expozițional, parte integrantă a proiectului Anthropocene: New Species, care va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor. Această primă parte structurată ca serie de intervenții artistice – expoziții capsulă, de scurtă durată, proiecții de filme, prezentări de artist și performance, funcționează ca introducere în tematica proiectului Anthropocene și anunță temele principale ale acestuia – în ceea ce privește raportarea la schimbările prin care trecem la nivel global, climateric și social dar și în ceea ce privește repoziționarea artistului, a curatorului și a instituției culturale la ceea ce înseamnă demers curatorial, artistic și expozițional. În același timp, acest prim capitol, cu titlu inspirat de perioada pe care o traversăm la toate nivelele, are o funcție de tampon, de tranziție între tema conștientizării pericolului pe care îl traversăm din punct de vedere climateric – care încă pare a pune probleme de acceptare, reacție și disponibilitate pentru schimbare atât la nivel individual cât și global – și cel al acceptării, a proiecției de dincolo de momentul inevitabil al transformării și al evoluției.
Notă:
INSTRUCȚIUNI: Recomandarea noastră este să vă deplasați la locație cu bicicleta, vom anunța în timp util de unde se vor forma turele cicliste. Cei care nu dețin o bicicleta, vă rugăm, dacă vă deplasați cu autoturismul personal, să încercați să transportați și alți participanți la eveniment cu autovehiculul dvs. Pentru alte informații, vă rugăm să ne transmiteți un mesaj în privat.
Organizator:
Galeria de artă contemporană META Spațiu
Proiect realizat cu sprijinul: Primăria Timișoara