Among the thorns of the desert. Our eyes full of dust

Soarele arde puternic pe cerul senin, nisipul este fierbinte, sufletul – în exil. Deșertul este vasul alchimic, spațiul cu puteri transformatoare în care nisipul se preface în aur, viața în eternitate, sufletul în Spirit. Un loc în care posibilitățile și imposibilitățile devin realități complexe și multiple, în care artiștii participanți ne propun o panoramă a reflecției și a contemplării asupra întrebărilor esențiale privind marginile și centrul, prosperitatea și paupertatea, alterarea și acomodarea la noi posibilități de a fi în această lume. 

Among the thorns of the desert. Our eyes full of dust se va deschide pe 1 martie la 12-14 Contemporary Viena și este rezultatul unei colaborări îndelungate între două galerii: META Spațiu din Timișoara și 12-14 Contemporary din Viena.

Expoziția explorează ideea alterității, a acceptării diverselor puncte de vedere și a contextelor diferite, și se fundamentează pe credința că, abordând mediul natural și identitățile personale prin același filtru, putem ajunge la o înțelegere comună a realității din jurul nostru. Transdisciplinară – de la pictură la video și instalație – expoziția este și o critică subtilă asupra modului în care ne raportăm la natură, identitate personală, margine și centru și încercările noastre de a obiectifica tot ceea ce ne este nefamiliar. Orice nu se încadrează în norme este considerat nesănătos, poluat sau inadecvat.

“Among the thorns of the desert. Our eyes full of dust” invită publicul la o reevaluare a modurilor noastre obișnuite de gândire în raport cu ceea ce înseamnă civilizație și sălbăticie, central și marginal. Pentru cei care locuiesc în afara deșertului, în metropole simbol ale civilizațiilor moderne, acesta reprezintă o locație marcată de frică, pierdere, exil și ariditate – rezultat al distrugerii și degradării. Cei care trăiesc între granițele acestuia îmbrățișează, în schimb, acest mediu aparent steril. Pentru ei, spinii deșertului sunt roze vindecătoare.

Titlul expoziției este inspirat dintr-un poem al poetului palestinian Jabra Ibrahim Jabra și este o metaforă a ideei că, numai curățându-ne ochii de praful prejudecăților, putem regăsi frumusețea panoramei deșertăciunilor. Lucrările de artă expuse transmit idea unei spiritualități a exilului – a fi “singur” înseamnă mai mult decât a fi fizic singur – a fi singur înseamnă o separare de viață, un trop pentru eșec, alienare și izolare într-un mediu atât de viu și dinamic cum poate părea viața marilor orașe. În contrast, ne putem gândi la viața beduinilor și la cultura lor care este una spirituală, comunală și ecologică. Acolo putem găsi indivizi cu adevărat angajați în lume/viață, nu în opoziție cu ea.

Expoziția este una evocativă, devine un act de conectare, în care deșertul se desfășoară atât ca peisaj exterior, cât și interior, în care estetica dispariției este produsă de om ca forță supremă a naturii. În această alteritate, imaginația găsește teren fertil. Ochii sunt plini de praf (influențe sistemice, politica, mecanismele capitaliste etc), deci avem nevoie de o revenire la ochiul interior, la conștiința individuală – care ne poate ajuta să redăm subiectivitatea imaginii, să evaluăm amploarea, forţa, sensul transsubiectivităţii deșertului.