ART TALK cu Vladimir Bulat. Derek Jarman: artă și literatură
Vă invităm marți, 11 iunie, începând cu ora 18:30 la o discuție cu istoricul și criticul de artă Vladimir Bulat, în care acesta ne va povesti despre opera și moștenirea artistică și literară a lui Derek Jarman – unul dintre cei mai importanți artiști/regizori/scriitori britanici.
În cadrul art talk-ului, Vladimir Bulat va vorbi despre rolul lui 𝐃𝐞𝐫𝐞𝐤 𝐉𝐚𝐫𝐦𝐚𝐧 în cinematografie și arta contemporană, despre forța și actualitatea operei artistului, dar și despre necesitatea de a-l descoperi și a-i cunoaște luptele, precum și sensibilitatea prin care a văzut lumea. Vladimir Bulat ne va povesti despre experiența sa personală a ceea ce a însemnat descoperirea lui Jarman – un artist, pe cât de complex, pe atât de puțin înțeles, prezentându-ne parcursul artistic al lui Jarman, filmele și scrierile sale, cu accent pe 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐬𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐓𝐢𝐥𝐝𝐞𝐢 𝐒𝐰𝐢𝐧𝐭𝐨𝐧 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐮𝐥 𝐬𝐚̆𝐮 (2009); 𝐃𝐞𝐫𝐞𝐤 𝐉𝐚𝐫𝐦𝐚𝐧’𝐬 𝐆𝐚𝐫𝐝𝐞𝐧 (1995), apărută postum și Derek Jarman’s 𝐂𝐡𝐫𝐨𝐦𝐚 (1993), ultima scriere antumă a autorului.
Vom povesti, de asemenea, despre mica grădină a lui Jarman din 𝐃𝐮𝐧𝐠𝐞𝐧𝐞𝐬𝐬 (𝐏𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 𝐂𝐨𝐭𝐭𝐚𝐠𝐞), o operă de artă în sine, în care artistul a găsit un soi de terapie, îndrăgostindu-se de grădinărit și construind o simbioză de vegetație, sculpturi, intervenții ready-made, poezie… În jurnalele sale, Jarman a scris despre alinarea pe care i-a oferit-o grădina în timpul luptei cu SIDA, iar într-un interviu pentru televiziunea britanică cu un an înainte de moartea sa, a spus: „𝐀𝐫 𝐟𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐮 𝐠𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫”.
„Dungeness a fost pentru Derek un fel de grădină Ghetsimani, un Eden pe care l-a căutat frenetic întreaga viață, trăind intens și la limita oprobriului public.” – Vladimir Bulat
Despre 𝐃𝐞𝐫𝐞𝐤 𝐉𝐚𝐫𝐦𝐚𝐧:
Cel mai controversat cineast, artist și regizor britanic, 𝐃𝐞𝐫𝐞𝐤 𝐉𝐚𝐫𝐦𝐚𝐧 (1942–1994) a fost, de asemenea, un scriitor talentat, artist, grădinar, designer și un activist declarat pentru SIDA și drepturile persoanelor gay. Povestea lui Jarman se întinde de la copilăria sa în Marea Britanie postbelică până la școala de artă de la Slade School of Art și la realizarea a numeroase filme aclamate, printre care Sebastiane, Jubilee, Caravaggio și instalația video 𝐁𝐋𝐔𝐄 (aflată în colecția unora dintre cele mai mari muzee din lume și expusă în galerii și centre de artă internaționale – MoMA, Tate, David Zwirner etc.).
𝐕𝐥𝐚𝐝𝐢𝐦𝐢𝐫 𝐁𝐮𝐥𝐚𝐭 este istoric şi critic de artă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA, Paris), Membru al UAP din Republica Moldova şi România. Autor a sute de articole şi eseuri despre arta românească veche, modernă şi contemporană, precum şi cronici de artă publicate în periodice şi reviste de specialitate din diverse ţări, precum Observator Cultural, Revista 22, IDEA, Revista Arta, igloo, Contrafort, Dilema Veche, Artelier, BALKON etc. Activitate curatorială (selecție): Ruptura (devieri de la realismul socialist: 1944-1987), MNAM Chișinău, 1998; Albastru de hotar, expoziție de autor: Ștefan Câlția, Galeria AnnArt, București, 2021-2022; Realitatea vie a picturii, expoziție de autor: Veronica Iftodii & Gheorghe Lisița, Galeria Artelor a Casei Naționale a Armatei, București, 2023-2024.
Unde: galeria META Spațiu (Bd. Mihai Viteazu nr. 1)
Când: 11 iunie de la ora 18:30
______________________
Program co-finanțat de 𝐀𝐅𝐂𝐍. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.