᎒ᚗ~ㆨ꒿ ꕇ꒿ʭᦔ꒿
Eveniment ONLINE
22 mai / 4 iun 2020
Ora: 16.00 / 17.00
Mălina Ionescu, Andreea Medar
Specialist IT: Andrei Buruntia
Mulțumiri speciale: META Spatiu, Florina Lungu, Iuliana Vilsan, Alice Teca, Roxana Bloju, Diana Gadina, Ștefania Crișan,Tamas Borbala, Elena Irina Medar, Elena Medar, Uliana Gujuman, Diana Roșca, Patricia Teodorescu
(apare diferit, în funcţie de calculatorul fiecărui utilizator)
Proiectul ᎒ᚗ~ㆨ꒿ ꕇ꒿ʭᦔ꒿continuă una dintre temele principale ale proiectelor comune – și în același timp prima dintre acestea, alfabetul secret. De data acesta construit cu ajutorul unui specialist IT, alfabetul (care în proiecte anterioare revizitează alfabetele secrete ale copilăriei, sau se adaptează locurilor în care au fost realizate intervențiile în peisaj) a fost adaptat comunicării pe rețelele de socializare. La codarea mesajului contribuie compatibilitatea computer-ului sau telefonului privitorului, deoarece unele – iar în cazul unora dintre utilizatori nici unul – dintre caracterele și simbolurile preluate din font-uri variate nu pot fi redate. Proiectul a fost – și a continuat – un dialog, atât la nivelul conținutului cât și la cel al temelor și comunicării lucrărilor. Lucrările în sine au reprezentat o schimbare de perspectivă, o evoluție – de la simpla aducere și promovare în online a unei lucrări realizate offline – în relația cu media online, la intervențiile pe geamul locuinței sau în spațiul acesteia (proiectul a coincis cu perioada izolării și apoi în mare parte a s-a constituit ca o serie de reacții la restricțiile asociate stării de urgență), la fotografii, video, stencils, desene, broderii, asamblaje și grafică digitală adăugându-se, ca mediu unificant, componenta prezenței pe pagina de socializare, timpul și starea acesteia, modul în care se răspunde la evenimente și reacțiile specifice la postări. Lucrările își răspund una celeilalte, dezvoltă în cheie de multe ori simultan ironică, ludică, nostalgică și critică teme care converg, se influențează reciproc, se suprapun sau coincid. Contribuțiile, răspunsurile și comentariile celorlalți participanți au fost în totalitate parte integrantă în proiect, alfabetul fiind cunoscut doar de către artiste, într-un experiment care a explorat modul în care se structurează relațiile online și ce a însemnat în acest context aparența, comunitatea, participarea și actul artistic. Una dintre temele predilecte ale proiectului este aceea a spațiului și locului în care se desfășoară, fizic sau virtual, evenimentele – artistice sau sociale. Un acasă care în mod concret nu poate fi decât unul dar virtual nu are nicio restricție a permis proiectarea, prin evocare și invocare, a unor locuri care aparțin altor paliere temporale sau spațiale. Dacă lucrările de la începutul proiectului mențin convenția interiorului și atât de evidenta relația cu fereastra – loc comun al actului artistic în contextul resricțiilor impuse de autorități, treptat ele părăsesc reperele fixe ale locuinței și se reconectează la spațiul natural, urban sau al galeriei.
Acest prim capitol al proiectului, desfășurat exclusiv pe paginile personale de facebook, va fi finalizat în cadrul unui eveniment online, a cărui realitate este coerentă cu întregul proiect și cu lucrările și contextul lor.
Organizatori
Mălina Ionescu, Andreea Medar, META Spatiu