Cosmin Haiaș | I see nothing
Timișoara – Bld. Mihai Viteazu nr. 1
19 mai - 18 iun 2022
Deschidere:
19.00
Cosmin Haiaș deconstruiește, adaugă, transformă. Lucrările sale sunt compoziții care combină tehnici multiple și concepte, aparent antagonice, dar profund metaforice, înrădăcinate în cunoașterea artistică și cea științifică.
Artistul este el însăși un hibrid, exponențial atât pentru zona ingineriei (fiind absolvent al Universității Politehnica din Timișoara și inginer), cât și pentru domeniul artistic (cu un doctorat în artele vizuale și cu numeroase expoziții naționale și internaționale). Acest tip de gândire care determină practica sa artistică este, ceea ce numea filosoful francez Gilles Deleuze, o interferență a domenilor, pe principiul co-existenței și transdiciplinarității.
În cadrul evenimentului “I see nothing”, artistul prezintă două lucrări în care regăsim fascinația sa pentru întrebări filosofice esențiale – “De unde venim?”, “Încotro ne îndreptăm?”, “Care este scopul nostru” – precum și modul său critic și meditativ de a observa lumea și de a trasa noi moduri de a o privi. Între distopie și tehno relicve, lucrările prezentate fac apel la sensibilitate, la auto-analiză și reflecție personală, privitorul fiind provocat să se lase imersat în acest mediu, în care interpretările se ascund sub multiple straturi vizuale și conceptuale și așteaptă să fie descoperite.
𝐌𝐄𝐓𝐀 𝐒𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮 (activă din 2016) dezvoltă proiecte de artă contemporană ce sprijină și prezintă lucrările unor artiștil români și internaționali, cu intenția de a oferi o perspectivă pătrunzătoare asupra scenei artistice din Europa Centrală. Până în anul 2022, când s-a mutat într-un spațiu propriu, META Spațiu a operat ca un spațiu de artă eteric, ,,parazitând” alte spații – muzee, galerii, spații publice – cu scopul de a dezvolta colaborări, pe termen mediu și lung, cu alte entități artistice și de a contribui activ la promovarea artei și artiștilor contemporani în diverse contexte.
𝐌𝐕 𝐬𝐜𝐢-𝐚𝐫𝐭 este un centru de știință și artă contemporană fondat de Universitatea Politehnică din Timișoara și META Spațiu, care își propune să genereze descoperire, dialog și colaborare transdisciplinară.
Notă:
Evenimentul face parte din Noaptea Albă a Galeriilor Timișoara
Organizatori:
Organizatori: META Spațiu Timișoara & MV sci-art