Amalia Gaiță | Clara e confuză

În acest demers, Amalia Gaiță atinge subiecte ca empatia și puterea terapeutică a artei. Un rol important îl are construcția unui alter-ego sub forma personajului Clarei. Clara poate fi socotită ca o prezență evidentă, o figură concretă în seria de imagini. Clara poate fi, în același timp, o căutare a fiecăruia dintre noi, o căutare a sinelui. Este ea unul dintre personaje? Este privitorul, sau chiar vidul? Sau toate în același timp? O alternanță între clar și neclar, între material și imaterial.

Centrul de interes, vidul, subiect de reflecție și cercetare, neimortalizat, ci lăsat în voia privitorului, amintește de capacitatea uimitoare a artei de a reda invizibilul, de a adăuga sens imaginarului, până în punctul în care declanșează empatie față de inexplicabil, o conexiune profundă cu nevăzutul.

Într-un timp în care singurătatea atrage o aură de negativitate, pusă pe seama unei comunicări deficitare la nivel spiritual, prin proiectul de față Amalia Gaiță tratează percepția vis-à-vis de artă ca izvor de empatie, recunoaștere și regăsire, făcând loc astfel solitudinii, ca experiență artistică. Tratând fotografia ca pe un simbol al solitudinii, o descoperim prin prisma a două perspective, ca manifest compulsiv al afectului, dar și ca unealtă vindecătoare în generarea de noi sensuri.

(proiect realizat în cadrul cercetării doctorale cu tema „Solitudinea ca experiență artistică”, Conducător științific: Prof. univ. dr. Habil Stelian Acea)